In August 2017, we were honored to host Beth Fiedorek at the seaside.

Beth first showed with us in 2015, via her exhibition Interiors, Crane Archive Project Space, Philadelphia, PA.

Follow her on Instagram at @feltweather

Habitual Limits

Waves are loud. Living next to the sea isn’t about watching them so much as allowing them to take up residence in your life, marking time, an endless repeating transience. The gesture is insensate matter authored by gravity, reminding you of your heart’s rhythm and the way that your body is made comfortable in determining its own acts of repetition. We shape our lives through the moments we barely notice. 

Habitual limits seeks to explore the fluidity of form and the function of line in four dimensions. The works meditate on time and interconnectivity. As humans we strive to understand the dynamics around us — the fields of design, engineering, physics and more attest to how aggressively the drive for understanding propels human energy that dives into the unknown. As artists we use poetic means to explore these themes through experiences of emotion and other more commonplace perceptions. 

Limitele obișnuite // Habitual Limits

Înapoi în martie, Jinal Sangoi, 2017, 2 minute 42 secunde

Saltpans la Vasai (Mumbai, India), acționează ca burete natural pentru zona de coastă.
Ele sunt supuse în prezent locuințelor și altor proiecte de dezvoltare alarmante pentru
mediul înconjurător. Sarea este, de asemenea, un material politic activ în istoria
colonialistă a Indiei. Aici personificăm sarea pentru a protesta împotriva eventualei
dispariții a acestor terenuri în oraș. Simbolic, mâinile mele de spălare a sării descriu
forma uterului care funcționează ca un organ important care elimină sarea din corpul
nostru. Aici, conectând interiorul și exteriorul, corpul și orașul, comentând noțiunile
noastre contemporane de progres.

—
March Back, Jinal Sangoi, 2017, 2 minutes 42 seconds
Saltpans at Vasai (Mumbai, India) act as natural sponge for the coastal area. They are
now being subjected to housing and other environmentally alarming development
projects. Salt is also a politically active material in the colonial history of India. Here, I
am personifying the salt to protest against potential disappearance of these lands in the
city. Symbolically, my hands washing salt depict the form of uterus which functions as
an important organ that flushes out salt from our body. Herein, connecting the inside
and the outside, the body and the city, commenting on our contemporary notions of
progress.
////////////////////////////////////////////////////////////////

Acordul pornografic, Annie Render Stephens, 2017, 3 minute 7 secunde
(Vocea femeii)
Bazinele oceanice încep să strălucească cu apă. Vegetația reapare. Norii se întorc.
Norii dispar. Vegetația dispare. Bazinele oceanice încep să se umple cu apă.

(Vocea artistului)
Am fost în acest joc primăvara trecută. Era ca o poveste de dragoste eco-apocalipsă
pornografică. Oamenii se masturbeau la sunetul topirii aisbergurilor. Aplicarea erotică
prin creșterea nivelului de CO2.

Într-o scenă în dormitor am mâncat cuburi înghețate de Soylent de pe spatele unui
instructor CrossFit, cuvântul “predare” tatuat peste el. Personajul său mi-a informat
caracterul pe care l-a pus la ultima dată când a folosit heroină.

Personajul meu nu era indragostit de instructorul CrossFit. Personajul meu era
îndrăgostit de un alcoolic care nu era atât de secret – nu funcționa. Sa mutat în timp
mult mai repede decât personajul meu. Dacă dragostea este o încercare de a găsi o
formă comună, agresiunea este o cronică necorespunzătoare.

Când sa întors cuvântul la instructorul CrossFit, mi-a dat această plantă cu flori.
Această plantă continuă să apară în joc. Era un fel de gag, evident, dar era folosit
pentru a întruchipa dorința, dragostea și dependența. A existat o modalitate de a le
folosi în performanță pentru a menține așteptările în legătură cu motivul pentru care
planta era acolo și a ceea ce voiau personajele de la plante, de pe planetă, de dragoste
și de dorință. La început, când personajele voiau să rămână puternice, și-au pierdut
petalele; Când doreau să dispară, a crescut rădăcinile. Când gluma era prima despre
dorința fugitivă, era acum permanența ei. Și a continuat să se schimbe așa pentru un
timp până când ritmul său și repetarea comutatoarelor au tras acasă punctul în care
dorința umană nu se sincroniza cu cadența naturii. Dezafectarea timpului uman și a
timpului geologic a reprezentat o altă linie de suferință în această piesă.

Dar niciodată n-am putut să-mi dau seama de asta. A fost un fel de buruieni în
neconceput – este atât de mare, este un loc în care nu te poți ascunde doar în interiorul,
nu de la, cum ar fi pielea în vrac, înverzită sau pantaloni de pijamă extrem de mătăsos.
Există o miros de rău care respinge un sentiment că este posibilă și o aderență fermă.
Într-o zi, am lucrat la o linie care spunea: “pieptul acestui sân este norocos pentru o altă
gură”.

Și câteodată mă întreb dacă pământul se simte așa.
—

Pornographic Accord, Annie Render Stephens, 2017, 3 minutes 7 seconds

(woman’s voice)
The ocean basins begin to gleam with water. Vegetation reappears. The clouds return.
The clouds disappear. Vegetation disappears. The ocean basins begin to fill with water.

(artist’s voice)
I was in this play last spring. It was like a pornographic eco-apocalpyse love story.
People masturbated to the sound of icebergs melting. Erotic affixation via rising CO2
levels.

In a bedroom scene I ate frozen cubes of Soylent off a CrossFit instructor’s back, the
word “surrender” tattooed across it. His character informed my character that he had
gotten laid the last time he used heroin.

My character wasn’t in love with the CrossFit instructor though. My character was in
love with a not-so-secret alcoholic — it wasn’t working out. She moved through time

much faster than my character. If love is an attempt to find a shared form, heartbreak is
a misaligned chronicity.

When word got back to the CrossFit instructor, he gave me this flowering plant. This
plant kept showing up in the play. It was kind of an obvious gag, but it was used to
embody the conceit of desire and love and addiction. There was a way of using it in the
performance to keep undoing expectations about why the plant was there and what the
characters wanted from the plant, and the planet, and love and desire. In the beginning
when characters wanted to stick and be strong it lost its petals; when they wanted it to
go away it had grown roots. When the joke was first about desire’s fugitively it was now
its permanence. And it kept switching like that for a while until its rhythm and repetition of
switches hammered home the point that human desire was out of sync with nature’s
cadence. The misalignment of human time and geological time was another line of
heartbreak in this play.

But I never really could get a hold of that heartbreak. It was weed-like in its unruliness
— it’s so big, it’s a place you can only hide inside of, not from, like loose, overgrown skin
or extremely silky pajama pants. There’s a slinkiness to it that rejects a sense that even
a firm grip is possible.

One day, we were workshopping a line that said, “the teat of this breast is lucky for
another mouth.”

And sometimes I wonder if the earth feels that way.

////////////////////////////////////////////////////////////////

Structura dată, Max Syron, 2017, 6 minute și 11 secunde

Este doar o propunere, nu un proiect
Este un proiect (ion), nu o lege
Gândul meu a devenit instituția mea
Pot să-mi găsesc pereții
Ce se retrage
Devine cadrul
Individul
Indivizibil?
Narațiunile în propriul lor gol
Dar pot evita nararea
Narativă fără un narator
Narator fără o narațiune
Creat de sine însuși
Dar ce motive?
Exclusiv în mod reciproc
Tăiat fundații plutitoare
Subiectiv devenind normativ

Normativul devenind lege
Legea devine dată
ISTORII COMPACTATE
Cadre goals
—

Given Structure, Max Syron, 2017, 6 minutes 11 seconds

it’s just a proposal not a project
it’s a project(ion) not a law
has my thought become my institution
can I find my own walls
what recedes
becomes the frame
The Individual
Indivisible?
narratives in their own void
but can I avoid narration
narrative without a narrator
narrator without a narrative
Self Created Self Governed
but what grounds?
Mutually Exclusive
clipped floating foundations
subjective becoming normative
normative becoming law
law becoming given
COMPACTED HISTORIES
vacuous frameworks